Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca este în pericol de a-şi suspenda activitatea din cauza preţului foarte mare la gaz metan, afirmă managerul instituţiei, regizorul Tompa Gabor, citat de Agerpres.

„Preţul gazului a crescut la noi de opt ori. Suntem la costul de 26.000 de lei pe lună, ceea ce este o lovitură enormă pentru bugetul nostru. Suntem în pericol să suspendăm activitatea”, a declarat, presei, Tompa Gabor.

El a mai spus că aşteaptă o intervenţie a statului în cazul instituţiilor de cultură.

„Aşteptăm o intervenţie a statului. Brusc, furnizorul a vrut să ne furnizeze gazul la 850 de lei metrul cub, ceea ce înseamnă 800% creştere faţă de anul trecut. Prin negociere am ajuns la 720 de lei, care e cam de 7 ori mai mare, dar numai pe o lună. În momentul în care vom plăti 700% creştere la preţul gazului, înseamnă că pe o lună vom plăti 22.000-23.000 de lei. Este aproximativ cât primim defalcat, dar mai adăugăm 50.000 de lei pentru electricitate şi atunci tot ce este alocat pentru bunuri şi servicii se duce pe facturi, în loc de producţie. Practic, ne va fi imposibilă toată activitatea”, a subliniat Tompa Gabor.

El a mai spus că există o categorie de consumatori instituţii la care s-a hotărât plafonarea sau subvenţionarea, dar că instituţiile de cultură nu au intrat în categoria respectivă.

„Noi am făcut un demers, şi probabil că se va lua în considerare. Sperăm că Ministerul Culturii va lua act de acesta. Pentru că în loc de producţie să plătim numai facturi este o absurditate, raţiunea noastră de a fi încetează”, a conchis Tompa Gabor.

Foto: zdc.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.