CFR Cluj nu a reușit să se califice în grupele Europa League, iar înfrângerile cu Steaua Roșie Belgrad au cântărit decisiv în demiterea lui Marius Șumudică. Informația a fost confirmată de Neluțu Varga, patronul campioanei din Liga 1.
Decizia patronului de la CFR Cluj a fost transmisă la TV de Radu Naum, moderatorul emisiunii „Fotbal Club” de pe DigiSport.
„Se confirmă, antrenorul principal Marius Șumudică și întregul lui staff au fost demiși. Se întoarce Dan Petrescu, Varga a transmis că toate contractele urmează a fi reziliate. Marian Copilu ne-a scris că a plecat el, nu a fost demis. Dar Varga a revenit printr-un SMS și l-a contrazis: . Patronul CFR-ului nu a dorit să intre în direct prin telefon. Se aude de Dani Coman președinte”, a anunțat Naum pe post.
Bogdan Mara, fost director sportiv la CFR Cluj, a transmis că Neluțu Varga a fost nemulțumit de parcursul european al echipei din această vară.
„Orice este posibil, știu ambițiile patronului CFR-ului, care erau altele în acest an. Obiectivul era calificarea în grupele Champions League sau Europa League, nu campionatul pentru acest început de sezon. Știu că existau nemulțumiri ale patronului cauzate de parcursul european, și e normal. Repet, existau nemulțumiri legate de parcursul european, ambițiile erau altele. Sunt nemulțumiri și legate de această campanie de transferuri, pentru că lotul pare că a slăbit, nu s-a întărit”, a declarat Bogdan Mara, la DigiSport.