Luni va sosi în România, pe cale aeriană, cea de a zecea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 201.240 doze Acestea vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, informează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea.Transportul către centrele de stocare este asigurat...
Pandemia a continuat în această săptămâna decelerarea netă în lume, noile cazuri de contaminare fiind de două ori mai puțin numeroase decât la începutul lui ianuarie. Cele mai importante evoluții din această săptămână, într-un grupaj realizat de AFP.De notat că numărul de cazuri diagnosticate nu reflectă în mod necesar...
În România nu se pot fabrica vaccinuri și medicamente de ultimă generație, țara noastră având de recuperat un decalaj tehnologic de cel puțin 10 ani față de Europa Centrală - este semnalul de alarmă tras de producătorii autohtoni de medicamente. Spre deosebire de țări precum Polonia, Ungaria, Cehia și...
Operatoarea Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Cluj, care a fost acuzată de comportament neprofesionist în cazul unui copil bolnav ai cărui părinţi au sunat la 112 pentru ajutor, a demisionat. Directorul SAJ Cluj, Horia Simu, a declarat, joi, pentru Agerpres, că ‘demisia este o decizie personală’. Femeia era în cercetare...
Emil Boc, primarul Clujului, a răbufnit din nou la adresa modului în care se calculează incidenta cazurilor de coronavirus, una care ține municipiul Cluj-Napoca în scenariul roșu, adică cu restaurantele, cafenelele, instituțiile de cultură etc, închise, și cu majoritatea elevilor obligați să stea departe de școli, scrie transilvaniareporter.ro.”Pur și...

Vremea acum si prognoza meteo

Cluj
câțiva nori
18.1 ° C
18.2 °
18.1 °
73 %
4.6kmh
20 %
D
21 °
lun
21 °
mar
15 °
mie
12 °
J
15 °