Jucătoarea de tenis Ana Bogdan a vorbit, luni seară, după calificarea în turul 2 la Transylvania Open, despre meciul cu Ivana Jorovic, dar şi despre starea sa de sănătate şi posibila adversară din turul următor, Emma Răducanu, titreaza news.ro.
”Mă bucur că sunt câştigătoarea de astăzi, însă îmi pare rău pentru celelalte jucătoare românce că nu au avansat şi ele în turneu, iar celor de mâine le urez multă baftă. Sper să fim în număr cât mai mare şi să avansăm cât mai mult în turneu. Pentru mine e o zi frumoasă, s-a încheiat frumos şi mă bucur foarte mult pentru acest lucru. Mi-au lipsit emoţiile de pe teren, mi-a lipsit jocul, tenisul, asta este ceea ce-mi dă viaţă şi să simt aşa cu adevărat că trăiesc”, a fost prima declaraţie a Anei Bogdan, la conferinţa de presă din BT Arena.
Jucătoarea spune că i-a plăcut mai mult al doilea set al meciului, câştigat cu 6-4.
”Al doilea set a fost mai frumos astăzi, pentru că adversara, cred că de la 5-2, a avut nişte momente în care a jucat destul de bine şi a făcut nişte puncte foarte reuşite, frumoase. Şi, ştiu din propria experienţă că la astfel de scoruri, eşti un pic mai nepăsător şi atunci îţi intră (n.r. – mingea), îţi reuşesc acele lovituri, iar celălalt se crispează un pic. Am gestionat destul de bine situaţia şi am finalizat cu bine. Asta e cel mai important”.
Următoarea adversară a Anei la Transylvania Open va fi Emma Răducanu sau Polona Herzog, ele urmând a se confrunta mâine. Ana Bogdan s-a declarat impresionată de jocul Emmei la US Open şi de energia acesteia.
”Am întâlnit-o ieri pe Emma şi am schimbat câteva vorbe, au fost despre Formula 1, nu despre tenis, pentru că suntem fane amândouă şi am avut acest subiect de discuţii. Pentru mine va fi o onoare să joc împotriva ei. Este o campioană tânără, frumoasă, deşteaptă şi foarte simpatică. Cred că am învăţat de la ea când am urmărit meciurile la US Open, avea o anumită energie, şi energia ei de copil, inocentă, nu am mai întâlnit-o la alte jucătoare. Adică toate suntem acolo, concentrate, focusate, să luptăm, să ne dăm viaţa pe teren, însă ea o făcea în alt mod, cu zâmbetul pe buze, cu altă atitudine. Mi-a plăcut foarte mult, am admirat şi apreciat zâmbetul ei şi mi-aş dori să fim cât mai multe aşa, cu zâmbetul pe buze în timpul meciurilor”, a spus Ana Bogdan.