Alin Tișe, reacție explozivă după eșecul de la Congresul PNL: „M-am eliberat de orice responsabilitate față de partid”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a avut o primă reacție publică după ce a pierdut funcția de prim-vicepreședinte la Congresul PNL, desfășurat ieri la București. Declarațiile sale, extrem de acide, lasă să se înțeleagă tensiunile interne din partid și nemulțumirea profundă față de conducerea liberală.

„Începând de azi, mă eliberez de orice responsabilitate față de PNL”, a transmis Tișe, citat de Actual de Cluj.

Fără a nominaliza pe cineva, Tișe a lansat un atac dur la adresa colegilor din partid, pe care îi acuză de trădare și lipsă de competență: „PNL a fost sufocat de trădători de serviciu, incompetenți cu ambiții de sforari și un mecanism bine uns care premiază obediența, nu performanța.”

Liderul CJ Cluj spune că își va anunța în curând decizia privind viitorul său politic. Un lucru este însă clar: „Nu voi mai accepta să stau alături de cei incompetenți, neperformanți politici, trădători, care au luat acest partid prizonier.”

Congresul PNL, marcat de lupte interne și rivalități puternice, l-a lăsat pe Tișe fără o funcție de vârf în structura centrală a partidului, alimentând speculațiile despre o posibilă retragere sau chiar o mutare politică surpriză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.