Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe regiuni ale țării, începând de sâmbătă seara. Fenomenele meteo severe vor afecta Banatul, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei, urmând să se extindă duminică și în alte zone.
Conform prognozei, în intervalul 30 august, ora 23:00 – 31 august, ora 10:00, locuitorii din aceste regiuni trebuie să se aștepte la averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h), dar și la fenomene izolate de grindină. Cantitățile de apă pot ajunge la 20 – 30 l/mp, iar punctual chiar la peste 40 l/mp.
Avertizarea vizează județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj și Olt integral, iar parțial Alba și Sibiu.
Ulterior, duminică, 31 august, între orele 10:00 – 21:00, instabilitatea atmosferică se va intensifica în Transilvania, sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei. Județele vizate includ Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
În aceste zone, meteorologii avertizează că ploile pot aduce cantități de apă de 20 – 30 l/mp și, pe arii restrânse, chiar peste 50 l/mp.
ANM precizează că episoade de instabilitate atmosferică accentuată pot apărea, local, și în celelalte regiuni ale țării.